1Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând:
2Fiu al omului, tu locuiești în mijlocul unei case răsculătoare; ei au ochi să vadă și nu văd; au urechi să audă și nu aud; căci sunt o casă răsculătoare.
3De aceea, fiu al omului, pregătește‐ți uneltele de robie și du‐te rob ziua înaintea ochilor lor; și să te duci rob înaintea ochilor lor dintr‐un loc într‐alt loc; poate că vor vedea, deși sunt o casă răsculătoare.
4Și scoate‐ți uneltele ziua înaintea ochilor lor, ca unelte de robie, și ieși tu însuți seara înaintea ochilor lor ca cei ce ies în robie.
5Sapă prin zid înaintea ochilor lor și scoate‐le pe acolo.
6Du‐le pe umăr înaintea ochilor lor, scoate‐le pe întuneric, acoperă‐ți fața și să nu vezi pământul, căci te‐am pus semn casei lui Israel.
7Și am făcut așa cum mi se poruncise: mi‐am scos afară uneltele ziua, ca pe uneltele de robie, și seara am săpat prin zid cu mâna mea; le‐am scos pe întuneric și le‐am dus pe umăr înaintea ochilor lor.
8Și dimineața cuvântul Domnului a fost către mine, zicând:
9Fiu al omului, oare nu ți‐a zis casa lui Israel, casa răsculătoare: Ce faci?
10Zi‐le: așa zice Domnul Dumnezeu: Sarcina aceasta privește pe domnitorul din Ierusalim și pe toată casa lui Israel care este în mijlocul lor.
11Zi: Eu sunt semnul vostru. Cum am făcut eu, așa li se va face și lor. Vor merge în surghiun, în robie.
12Și domnitorul care este în mijlocul lor le va duce pe umăr pe întuneric și va ieși. Vor săpa prin zid ca să le scoată prin el. Își va acoperi fața ca să nu vadă pământul cu ochii.
13Și îmi voi întinde mreaja peste el și se va prinde în cursa mea și‐l voi duce la Babilon, în țara haldeilor, dar n‐o va vedea, deși va muri acolo.
14Și voi împrăștia în toate vânturile pe toți cei ce‐l înconjoară ca să‐l ajute și toate cetele lui și voi scoate sabia după ei.
15Și vor cunoaște că eu sunt Domnul când îi voi împrăștia printre neamuri și‐i voi presăra prin țări.
16Dar voi lăsa puțini oameni din ei de sabie, de foamete și de ciumă, ca să spună toate urâciunile lor între neamurile unde vor veni și vor cunoaște că eu sunt Domnul.
17Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând:
18Fiu al omului, mănâncă‐ți pâinea cu cutremur și bea‐ți apa cu frică și cu neliniște.
19Și zi poporului țării: Așa zice Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului și țara lui Israel: Își vor mânca pâinea cu neliniște și își vor bea apa cu groază, pentru că țara lor va fi lăsată pustie de plinătatea sa, pentru asuprirea tuturor celor ce locuiesc în ea.
20Și cetățile care sunt locuite vor fi pustiite și țara va fi o pustie și veți cunoaște că eu sunt Domnul.
21Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând:
22Fiu al omului, ce este proverbul pe care‐l aveți în țara lui Israel, zicând: Zilele se lungesc și orice vedenie este pierdută?
23Spune‐le deci: Așa zice Domnul Dumnezeu: Voi face să înceteze proverbul acesta și nu‐l vor mai întrebuința în Israel ca proverb. Ci zi‐le: Se apropie zilele și cuvântul oricărei vedenii.
24Căci nu va mai fi nicio vedenie deșartă, nici ghicire lingușitoare în casa lui Israel.
25Căci eu, Domnul, voi vorbi și cuvântul pe care‐l voi spune eu se va face și nu va mai întârzia. Căci în zilele voastre, o, casă răsculătoare, voi vorbi cuvântul și‐l voi împlini, zice Domnul Dumnezeu.
26Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând:
27Fiu al omului, iată cei din casa lui Israel zic: Vedenia pe care o vede el este pentru zile multe și prorocește de vremuri depărtate.
28De aceea zi‐le: Așa zice Domnul Dumnezeu: Niciunul din cuvintele mele nu va fi amânat, ci cuvântul pe care l‐am vorbit se va face, zice Domnul Dumnezeu.