1Pentru orice este o vreme și pentru orice lucru este o vreme sub ceruri:
2Vreme de a se naște și vreme de a muri; vreme de a sădi și vreme de a smulge ce este sădit;
3vreme de a ucide și vreme de a vindeca; vreme de a surpa și vreme de a zidi;
4vreme de a plânge și vreme de a râde; vreme de a boci și vreme de a juca;
5vreme de a arunca pietre și vreme de a strânge pietre; vreme de a îmbrățișa și vreme de a se feri de îmbrățișare;
6vreme de a căuta și vreme de a pierde; vreme de a ținea și vreme de a lepăda;
7vreme de a rupe și vreme de a coase; vreme de a tăcea și vreme de a vorbi;
8vreme de a iubi și vreme de a urî; vreme de război și vreme de pace.
9Ce folos are cel ce lucrează din ceea ce se ostenește?
10Am văzut truda pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea.
11El a făcut orice lucru frumos la vremea sa: și a pus și veșnicia în inima lor, și totuși omul nu descoperă de la început până la sfârșit lucrul pe care îl face Dumnezeu.
12Am cunoscut că nu este nimic mai bun pentru ei decât să se bucure și să‐și facă bine în viața lor;
13și chiar ca fiecare om să mănânce și să bea și să vadă binele în toată osteneala sa, este un dar al lui Dumnezeu.
14Am cunoscut că tot ce face Dumnezeu va fi în veac; nimic nu se poate adăuga la aceasta și nimic nu i se poate lua; și Dumnezeu o face ca omul să se teamă de el.
15Ceea ce este a fost demult și ceea ce va fi a fost demult; și Dumnezeu caută ce a fost izgonit.
16Și am mai văzut sub soare că în locul de judecată, acolo era răutatea; și că în locul dreptății, acolo era răutatea.
17Am zis în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept și pe cel rău, căci este o vreme acolo pentru orice lucru și pentru orice faptă.
18Am zis în inima mea: Este din pricina copiilor oamenilor ca Dumnezeu să‐i încerce și să vadă ei înșiși că nu sunt decât dobitoace.
19Căci ce se întâmplă copiilor oamenilor se întâmplă și dobitoacelor; pentru toți este aceeași soartă: cum moare acesta, așa moare și celălalt, și o suflare au toți și omul n‐are nicio întâietate față de dobitoc, căci totul este deșertăciune.
20Totul merge la același loc, totul este din țărână și totul se întoarce în țărână.
21Cine cunoaște suflarea copiilor oamenilor dacă se suie ea în sus, și suflarea dobitocului dacă se coboară ea în jos în pământ?
22Și am văzut că nimic nu este mai bun decât ca omul să se bucure de ce face căci aceasta este partea lui, căci cine‐l va aduce să vadă ce va fi după el?