1Muștele moarte fac să se împuțească și să dospească untdelemnul amestecătorului de mir; tot așa puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și cinstea.
2Inima înțeleptului este la dreapta sa dar inima nebunului la stânga sa.
3Nebunul chiar când umblă pe cale îi lipsește inima și spune fiecăruia că este nebun.
4Dacă se va ridica împotriva ta duhul cârmuitorului nu‐ți părăsi locul, căci liniștea alină multe greșeli.
5Este un rău pe care l‐am văzut sub soare ca o greșeală care iese de la cârmuitor:
6Nebunia pusă în locuri înalte și cei bogați șezând în locuri de jos.
7Am văzut robi pe cai și pe mai mari călcând pe pământ ca robii.
8Cel ce sapă groapă va cădea în ea și cel ce găurește zidul îl va mușca șarpele.
9Cel ce îndepărtează pietre va fi vătamat de ele; cel ce despică lemne se primejduiește cu ele.
10Dacă fierul este tocit și nu i se ascute tăișul, atunci trebuie să‐și pună omul mai multă putere: dar înțelepciunea este de folos ca să dea izbândă.
11Dacă mușcă șarpele pentru că nu este descântec, atunci meșterul limbii nu‐i de niciun folos.
12Cuvintele din gura înțeleptului sunt plăcute; dar buzele nebunului îl înghit pe el însuși.
13Începutul cuvintelor gurii lui este prostie: iar sfârșitul vorbirii lui este o nebunie pierzătoare.
14Și nebunul înmulțește vorbele: totuși omul nu știe ce va fi și cine‐i va spune ce va fi după el?
15Pe nebuni îi ostenește osteneala lor, căci ei nu știu cum să meargă în cetate.
16Vai de tine, țară, când împăratul tău este copil și mai marii tăi mănâncă dimineața!
17Ferice de tine, țară, când împăratul tău este fiu de neam ales și mai marii tăi mănâncă la vremea cuvenită pentru tărie, nu pentru beție!
18De lene se afundă acoperișul și de lenevirea mâinilor picură în casă.
19Ospățul este pentru râs și vinul înveselește viața, dar argintul răspunde la orice.
20Nici chiar în gândul tău nu vorbi de rău pe împărat, nici chiar în odăile tale de dormit nu vorbi de rău pe bogat: căci pasărea cerului va duce glasul tău și cea înaripată va spune cuvântul.