1Cuvintele Propovăduitorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
2Deșertăciunea deșertăciunilor, zice Propovăduitorul, deșertăciunea deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!
3Ce folos are omul din toată truda sa cu care se trudește sub soare?
4Un neam trece și un neam vine dar pământul rămâne în veac.
5Soarele răsare și el, și soarele apune și se grăbește la locul său și acolo răsare.
6Vântul merge spre miazăzi și se întoarce spre miazănoapte: se întoarce necurmat în mersul său și vântul se întoarce iarăși la ocolurile sale.
7Toate râurile curg în mare și marea nu se umple; la locul unde merg râurile, acolo merg iarăși.
8Toate lucrurile sunt în trudă, omul nu poate spune. Ochiul nu se satură văzând și urechea nu se umple auzind.
9Ce a fost aceea va fi; și ce s‐a făcut aceea se va face; și nu este nimic nou sub soare.
10Este oare ceva de care s‐ar putea zice: Vezi, aceasta este nou! A fost de mult în veacurile care au fost înainte de noi.
11Nu este nicio aducere aminte de cele trecute: nici nu va fi nicio aducere aminte de cele următoare care vor fi, la cei ce vor fi după aceea.
12Eu, Propovăduitorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
13Și mi‐am pus inima să cercetez și să adâncesc prin înțelepciune tot ce se face sub ceruri: aceasta e o trudă rea pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea.
14Am văzut toate lucrările care se fac sub soare; și iată totul este deșertăciune și vânare de vânt!
15Ce este strâmb nu se poate îndrepta și ce este lipsă nu se poate număra.
16Am vorbit cu inima mea, zicând: lată am ajuns mare și am dobândit înțelepciune mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine peste Ierusalim și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.
17Și mi‐am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și nesocotința: am aflat că și aceasta este vânare de vânt.
18Căci în multă înțelepciune este mult amar: și cel ce înmulțește cunoștința, înmulțește durerea.