Acts 27
1 Și când s‐a hotărât ca noi să plecăm pe apă în Italia, au dat pe Pavel și pe alți închiși unui sutaș cu numele Iuliu din ceata Augusta.
2 Și suindu‐se într‐o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe apă la locurile de pe lângă Asia, am pornit pe apă fiind cu noi Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3 Și în cealaltă zi am ajuns la Sidon. Și Iuliu s‐a purtat omenos cu Pavel și i‐a dat voie să se ducă la prietenii săi ca să capete îngrijire.
4 Și de acolo am pornit pe mare și am mers pe apă pe lângă Cipru pentru că vânturile erau protivnice.
5 Și după ce am trecut marea care este pe lângă Cilicia și Pamfilia, ne‐am pogorât la Mira în Licia.
6 Și acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, mergând în Italia și ne‐a suit în ea.
7 Și fiindcă multe zile mergeam încet și am ajuns cu anevoie lângă Cnid, deoarece nu ne lăsa vântul să ne apropiem, am mers pe lângă Creta spre Salmona.
8 Și mergând cu greutate pe lângă ea, am venit la un loc numit Limanuri Frumoase, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Și trecând multă vreme și călătoria fiind acum primejdioasă, pentru că trecuse și postul acum, Pavel îi îndemna
10 și le zicea: Bărbați, văd că și călătoria are să fie cu mare vătămare și multă pagubă nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru sufletele noastre.
11 Dar sutașul asculta mai mult de cârmaci și de stăpânul vasului, decât de cele zise de Pavel.
12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au dat sfat să plece pe apă de acolo, dacă ar putea ajunge și să ierneze la Fenix, un liman al Cretei, privind în jos spre vântul de miazăzi‐apus și spre vântul de miazănoapte‐apus.
13 Și când a bătut încet vântul de miazăzi, părându‐li‐se că sunt stăpâni pe ținta lor, au ridicat ancora și mergeau aproape de țărm de‐a lungul Cretei.
14 Dar nu după multă vreme s‐a repezit din ea un vânt furtunos care se numește Eurachilon.
15 Și când a fost răpită corabia cu totul și nu putea să facă față vântului, ne‐am lăsat în voia lui, lăsându‐ne duși.
16 Și alergând pe lângă un ostrov mic numit Clauda, cu anevoie am fost în stare să prindem luntrea,
17 pe care ridicând‐o sus, întrebuințau mijloace de apărare încingând vasul pe dedesubt; și temându‐se să nu dea peste Sirta, au lăsat vetrilele jos și erau mânați astfel.
18 Și fiindcă ne nevoiam mult cu furtuna, a doua zi au început să arunce povara
19 și a treia zi au aruncat cu mâinile lor uneltele corăbiei.
20 Și fiindcă mai multe zile n‐au lucit peste noi nici soare, nici stele și nu mică furtună ne amenința acum, era luată orice nădejde că vom scăpa.
21 Și fiindcă au fost mult fără hrană, atunci Pavel a stat în mijlocul lor și a zis: Bărbați, trebuia să fi ascultat de mine și să nu fi plecat de la Creta, și să fi cruțat această vătămare și pagubă.
22 Și acum vă îndemn să fiți cu inimă bună; căci nicio pierdere de suflet nu va fi dintre voi, afară de a corăbiei.
23 Pentru că în noaptea aceasta a stat lângă mine un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia îi slujesc,
24 zicând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată Dumnezeu ți‐a dăruit pe toți cei ce călătoresc pe mare cu tine.
25 De aceea, bărbați, fiți cu inimă bună; căci eu cred pe Dumnezeu, că va fi așa după cum mi s‐a vorbit.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov oarecare.
27 Și când a fost a patrusprezecea noapte, pe când eram mânați încoace și încolo în marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii bănuiau că se apropie de o țară oarecare.
28 Și au lăsat măsura în jos și au găsit douăzeci de stânjeni; și depărtându‐se puțin și lăsând iar măsura în jos, au găsit cincisprezece stânjeni.
29 Și temându‐se ca nu cumva să dăm peste locuri stâncoase, au aruncat patru ancore din partea dinapoi a corăbiei și doreau să se facă ziuă.
30 Și fiindcă marinarii căutau să fugă din corabie și lăsaseră luntrea jos în mare sub cuvânt că ar avea să întindă ancore de la pisc,
31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi scăpați.
32 Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat‐o să cadă.
33 Și până să se facă ziuă, Pavel îndemna pe toți să ia ceva de mâncare zicând: Astăzi este a patrusprezecea zi de când așteptați și stați întruna nemâncați neluând nimic.
34 De aceea vă îndemn să luați ceva de mâncare; căci aceasta este spre scăparea voastră; pentru că un păr nu va pieri din capul niciunuia dintre voi.
35 Și după ce a zis acestea și a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor și a frânt‐o și a început să mănânce.
36 Atunci toți au fost cu inima bună și au luat și ei de mâncare.
37 Și în corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete.
38 Și după ce s‐au săturat de mâncare, ușurau corabia aruncând afară grâul în mare.
39 Și când s‐a făcut ziuă, nu cunoșteau bine pământul dar zăreau un sân de mare având un țărm, către care s‐au sfătuit, dacă ar putea, să mâne corabia.
40 Și desfăcând ancorele, le‐au lăsat în mare, lăsând totodată în jos legăturile cârmelor și întinzând vetrila din frunte în adierea vântului, țineau spre țărm.
41 Dar dând peste un loc între două mări, au înțepenit vasul și piscul s‐a înfipt și sta neclintit iar partea dinapoia vasului se sfărâma de tăria valurilor.
42 Și sfatul ostașilor a fost ca să omoare pe cei legați, ca nu cumva vreunul să iasă afară în înot și să scape prin fugă.
43 Dar sutașul voind să scape pe Pavel, i‐a împiedicat de la planul lor și a poruncit ca cei ce pot să înoate să se arunce afară cei dintâi și să iasă la pământ
44 și ceilalți care pe scânduri, care pe ceva de ale corăbiei. Și astfel s‐a făcut că toți au fost scăpați la pământ.