1Dar am judecat în mine însumi aceasta ca să nu vin iarăși la voi cu întristare.
2Căci dacă eu vă întristez, cine mai este care mă înveselește dacă nu cel întristat de mine?
3Și am și scris aceasta, ca nu după ce voi veni să am întristare din partea acelora de care trebuia să mă bucur; având încredere în voi toți că bucuria mea este a voastră a tuturor.
4Căci v‐am scris cu multă mâhnire și cu strângere de inimă, cu multe lacrimi; nu ca să fiți întristați, ci ca să cunoașteți iubirea pe care o am mai cu prisosință către voi.
5Dar dacă cineva a pricinuit întristare, nu m‐a întristat pe mine, ci în parte (ca să nu vă îngreuiez) pe voi toți.
6Destul este pentru unul ca acela pedeapsa aceasta care i s‐a dat de mai mulți,
7încât voi dimpotrivă este mai bine să‐l iertați și să‐l mângâiați, ca nu cumva unul ca acesta să fie înghițit de o mult prea mare întristare.
8De aceea vă îndemn să hotărâți iubire în privința lui.
9Căci pentru aceasta am și scris, ca să cunosc dovedirea voastră, dacă sunteți ascultători în toate.
10Iar cui îi iertați voi ceva, îi iert, și eu; căci și eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi în fața lui Hristos.
11Ca să nu dăm câștig Satanei asupra noastră: căci planurile lui nu ne sunt necunoscute.
12Și când am venit la Troa pentru evanghelia lui Hristos și‐mi era deschisă o ușă în Domnul,
13n‐am avut liniște în duhul meu, fiindcă n‐am găsit pe Tit, fratele meu, ci după ce mi‐am luat rămas bun de la ei, am ieșit în Macedonia.
14Mulțumită fie dar lui Dumnezeu, care totdeauna ne duce în carul biruinței sale în Hristos și arată prin noi în orice loc mirosul cunoștiinței lui.
15Pentru că suntem un bun miros al lui Hristos către Dumnezeu în cei ce sunt mântuiți și în cei ce sunt pierduți,
16unora miros din moarte spre moarte, iar altora miros din viață spre viață. Și cine este îndestul pentru acestea?
17Căci noi nu amestecăm ca cei mulți Cuvântul lui Dumnezeu: ci ca din curățenie, ci ca din Dumnezeu vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos.