Bible

Say Goodbye

To Clunky Software & Sunday Tech Stress!

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

1 Samuel 21

:
Romanian - 1931
1 Și David a venit la Nob, la Ahimelec, preotul. Și Ahimelec a întâmpinat tremurând pe David și i‐a zis: De ce ești singur și niciun om cu tine?
2 Și David a zis lui Ahimelec preotul: Împăratul mi‐a dat o însărcinare și mi‐a zis: nu știe nimeni nimic despre însărcinarea cu care te trimit și ce ți‐am poruncit; și am rânduit pe tineri în cutare și cutare loc.
3 Și acum ce ai la îndemână? Dă‐mi cinci pâini sau ce se va găsi.
4 Și preotul a răspuns lui David și a zis: Pâine obișnuită n‐am la îndemână, dar este pâine sfântă, numai dacă tinerii s‐au ținut de la femei.
5 Și David a răspuns preotului și i‐a zis: Cu adevărat femeile au fost ținute de la noi în aceste trei zile; când am ieșit, vasele tinerilor au fost sfinte, deși era o călătorie obișnuită; cu cât mai mult deci astăzi vor fi vasele lor sfinte?
6 Și preotul i‐a dat pâine sfântă, căci nu era acolo altă pâine decât pâinile punerii înainte, care fuseseră luate dinaintea Domnului, ca pună pâine caldă, în ziua când erau luate.
7 Și în ziua aceea era acolo unul din robii lui Saul oprit înaintea Domnului, și numele lui era Doeg Edomitul. El era puternicul păstorilor care erau ai lui Saul.
8 Și David a zis lui Ahimelec: Și n‐ai aici la îndemână o suliță sau o sabie? Căci nu mi‐am luat cu mine, nici sabia, nici armele, căci însărcinarea împăratului era grabnică.
9 Și preotul a zis: Sabia lui Goliat filisteanul, pe care l‐ai omorât în Valea Ela, iată este aici învelită într‐o pânză în dosul efodului: dacă voiești s‐o iei, ia‐o, căci nu este alta decât aceasta aici. Și David a zis: Nu este alta ca ea, dă‐mi‐o.
10 Și David s‐a sculat și a fugit în ziua aceea de frica lui Saul și s‐a dus la Achiș, împăratul Gatului.
11 Și robii lui Achiș i‐au zis: Oare nu este acesta David, împăratul țării? Oare nu l‐au cântat unii altora în jocuri zicând: Saul a bătut miile sale și David zecile de mii ale sale?
12 Și David a luat aceste cuvinte la inimă și s‐a temut foarte mult de Achiș, împăratul Gatului.
13 Și și‐a schimbat purtarea înaintea lor și a făcut pe nebunul în mâinile lor și scrija pe ușile porții și lăsa să‐i curgă balele pe barbă.
14 Și Achiș a zis robilor săi: Iată vedeți omul este nebun; de ce l‐ați adus la mine?
15 Am eu lipsă de nebuni de ați adus pe acesta facă pe nebunul înaintea mea? intre acesta în casa mea?