1O! de ai fi fratele meu, care a supt la ţîţele mamei mele! Cînd te-aş întîlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m'ar ţinea de rău.
2Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m'ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
3Mîna lui cea stîngă să fie supt capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! -
4Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea. -
5Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei şi zicînd: ’Te-am trezit supt măr; acolo te- a născut mamă-ta, acolo te- a născut şi te- a făcut ea.’ -
6Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
7Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n'ar putea s'o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n'ar avea de cît dispreţ.
8Avem o soră micuţă, care n'are încă ţîţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua cînd îi vor veni peţitorii?
9Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scîndură de cedru. -
10Eu sînt un zid, şi ţîţele mele sînt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
11Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat- o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul! -
13Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să- l aud! -
14Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne