1(Către mai marele cîntăreţilor. ’Nu nimici’. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peşteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
2Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimete bunătatea şi credincioşia.
4Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sînt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
5Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
6Ei întinseseră un laţ supt paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea. -
7Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
8Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
9Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
10Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.
11Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!