1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe flaut. O cîntare a lui David.) Nebunul zice în inima lui: ’Nu este Dumnezeu!’ S'au stricat oamenii, au săvîrşit fărădelegi urîte, nu este nici unul care să facă binele.
2Dumnezeu Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput, şi să caute pe Dumnezeu.
3Dar toţi s'au rătăcit, toţi s'au stricat; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
4’Şi-au perdut oare mintea ceice săvîrşesc nelegiuirea, de mănîncă pe poporul Meu, cum mănîncă pînea, şi nu cheamă pe Dumnezeu?’
5Atunci vor tremura de spaimă, fără să fie vreo pricină de spaimă; Dumnezeu va risipi oasele celor ce tăbărăsc împotriva ta, îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i- a lepădat.
6O! cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel? Cînd va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va veseli, şi Israel se va bucura.