1(Un psalm al lui David.) Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie,
2Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!
3Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?
4Omul este ca o suflare, zilele lui sînt ca umbra care trece.
5Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
6Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune- i pe fugă!
7Întinde-Ţi mînile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin,
8a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.
9Dumnezeule, Îţi voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.
10Tu, care dai împăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David,
11izbăveşte-mă şi scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...
12Fiii noştri sînt ca nişte odrasle, cari cresc în tinereţa lor; fetele noastre ca nişte stîlpi săpaţi frumos, cari fac podoaba caselor împărăteşti.
13Grînarele noastre sînt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se înmulţesc cu miile, cu zecile de mii, în cîmpiile noastre:
14viţelele noastre sînt prăsitoare; nu- i nicio pagubă, nicio robie, nici un ţipăt în uliţele noastre!
15Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!